ANALIZĂ: Brexit este rezultatul politicilor de austeritate şi al birocraţiei din UE

La dezbaterea “Implicaţiile economice ale Brexit-ului” organizată de Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) au luat cuvântul Valentin Lazea, economist-şef al Băncii Naţionale a României, Gabriela Drăgan, director al Institutului European din România, Lucian Anghel, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti şi Ioana Petrescu, fost ministru de Finanţe, Cristian Păun, prodecanul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale şi Alina Bărgăoanu, prorector SNSPA. Toţi cei prezenţi au ajuns la o concluzie comună şi anume că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu afectează România în mod direct. “Chiar dacă Marea Britanie era unul dintre furnizorii principali la bugetul Uniunii, ieşirea ei nu poate afecta România pentru că ţara noastră nu a reuşit niciodată să absoarbă 100% din fondurile europene, iar dacă bugetul U.E. o să scadă pentru noi nu o sa fie o mare diferenţă”, a afirmat Lucian Anghel.

Deşi a oferit o mulţime de lucruri benefice pentru statele membre, Uniunea Europeană a abordat complet greşit multiculturalismul. “Orice musulman, asiatic, american, rus sau indian care a venit în Uniune, sub acest concept de multiculturalism, a fost stimulat să îşi menţină obiceiurile, religia, viaţa şi stilul de trai de dinainte, exact invers decât ceea ce se întâmplă în America, unde există acel “melting pot”, acel cazan în care se topesc culturile. Faptul că Uniunea Europeană a încurajat această diversitate, în mod prostesc aş zice eu, nu a reuşit decât să piardă inimile şi voturile cetăţenilor vechi ai Europei, cetăţenilor băştinaşi ai Europei. Şi acest lucru trebuie să se schimbe. Toată gargara asta hipsteristă, că noi suntem multiculturali şi stimulăm diversitatea este ceea ce a dus la această stare de fapt", a spus Valentin Lazea.

Valentin Lazea spune că britanicii nu au ştiut să aprecieze ceea ce le-a fost oferit şi nu au înţeles exact ceea ce însemnă Uniunea Europeană. „Vreme de aproape 70 de ani Marea Britanie, împreună cu toate celelalte state membre s-au bucurat de pace, bunăstare şi, mai ales, libertate de mişcare. Uniunea Europeană nu poate oferi bunăstare pentru fiecare individ, este o economie de piaţă cu învingători şi perdanţi, iar asta înseamnă că nu poate să câştige fiecare individ în parte”, a afirmat Valentin Lazea.

 

În cadrul dezbaterii părerile au fost, de multe ori, împărţite. Prodecanul Facultăţii de relaţii Economice Internaţionale Cristian Păun crede că una dintre cauzele votului la refendumul britanic este birocraţia. “Uniunea Europeană nu mai reprezintă un proiect destinat creşterii libertăţii, eficienţei şi transparenţei la nivel european, aşa cum era destinat la începuturile sale, ci a devenit un colos birocratic, cu o legislaţie extrem de stufoasă şi greu de înţeles, de sute de mii de pagini, care devine tot mai complicată în fiecare zi”, a afirmat Cristian Păun. El a evidenţiat faptul că oamenii de rând, cei care au votat ieşirea din Uniunea Europeană nu aveau cum să înţeleagă exact consecinţele acestui act, însă el spune că Marea Britanie se poate susţine chiar şi fără Uniunea Europeană.

“Gradul de educaţie economică şi financiară este foarte scăzut în România în comparaţie cu Marea Britanie. Dacă România făcea acelaşi lucru ca Marea Britanie, eram consideraţi cei mai mari corupţi mulţi ani de acum înainte”, a spus Alina Bărgăoanu, prorector SNSPA.

Articol preluat de pe site-ul www.mediafax.ro